Noutati
Komatsu lanseaza pe piata noul Excavator pe senile PC190-8
Komatsu anunta lansarea pe piata a noului excavator pe senile Komatsu PC190-8. Noul model de excavator inlocuieste practic modelul PC180-7. Avand o greutate de pana la 20 tone si o putere mai mare a motorului cu pana la 7% fata de predecesorul sau, noul excavator pe senile PC190-8 aduce pe santierele de constructii mai multa performanta si versatilitate.
Bratul monobloc de 200 mm are un nou design si dotat cu o cupa de capacitate maxima 1,14 m3 imbunatateste semnificativ productivitatea echipamentului. De asemenea PC190-8 ofera mai multa versatilitate comparativ cu PC180-7, capacitatea de ridicare a noului excavator fiind mai mare cu mai mult de 1 tona fata de modelul anterior. Forta de rupere a cupei de 12.500 kg (ISO) este cea mai buna din clasa sa de utilaje si ofera performante remarcabile de excavare chiar si in cele mai solicitante conditii de lucru. Disponibil cu brat de diferite lungimi si optional cu sasiu ingust sau in configuratii cu brat articulat din 2 piese, acest nou excavator Komatsu este foarte usor de configurat pentru diverse aplicatii.
Posibilitatea de a alege din cele 5 moduri de lucru permite operatorului sa optimizeze performantele excavatorului in functie de fiecare aplicatie in parte, indiferent de configuratia utilajului folosita la momentul respectiv. Modul “Economie”ofera performanta excelenta la nivelare si pentru activitati de excavare a materialului afanat, la un raport optim intre productivitate si consum de combustibil. Pe de alta parte, atunci cand e necesara o putere mare de lucru, spre exemplu la lucrarile terasiere, modul de lucru “Putere” al noului PC190-8 asigura o productivitate exceptionala.
Cabina este dotata cu scaun incalzit, cu spatar inalt, care asigura o pozitie corecta si confortabila operatorului. Sistemul de climatizare automat, in standard, cu functiile integrate in panoul de control TFT, permite operatorului sa isi optimizeze conditiile de lucru. Nivelul de zgomot in interiorul cabinei este de 68dB(A). Pentru mai multa versatilitate si usurinta in operare, Komatsu a instalat pe PC190-8, in standard, un circuit hidraulic aditional cu control proportional glisant si un circuit suplimentar pentru cuplarea rapida hidraulica a atasamentelor de lucru.
Excavatorul PC190-8 pastreaza standardele inalte de siguranta pentru care Seria 8 de excavatoare Komatsu este recunoscuta. Acesta este dotat cu cabina cu protectie in caz de rasturnare, caracteristica unica a Komatsu, special conceputa pentru excavatoare hidraulice. Komatsu a investit peste 1 milion de euro pentru a testa acest sistem si pentru a fi sigur ca scheletul tubular din metal integrat al cabinei ofera protectie excelenta operatorului in cazul in care utilajul s-ar rasturna. In plus, pentru siguranta persoanelor din apropierea utilajului, PC190-8 este complet echipat in standard cu alarma de miscare, suprafere antialunecare si camera de filmat in spatele utilajului.
Sistemul exclusiv Komatsu de management si monitorizare a utilajelor prin satelit, Komtrax, este in standard la noul PC190-8. Toate informatiile despre utilaj inclusiv timpul de lucru al acestuia, capacitatea de lucru sau cantitatea de combustibil consumata sunt foarte usor accesibile prin intermediul internetului. Proprietarii sau managerii de proiect sunt informati despre statusul operational al utilajului fara a fi nevoie sa intre pe site-ul oficial al Komtrax. Sistemul Komtrax poate fi configurat astfel incat sa trimita un email persoanei desemnate ori de cate ori utilajului i s-a declansat o alarma de atentionare sau daca a fost activat in afara timpului de lucru cunoscut, etc.
In plus fata de specificatiile standard pentru excavatorul PC190-8, Komatsu ofera optional: filtru diesel de particule, gresare automata centralizata si proiectoare suplimentare de lucru dand astfel operatorului posibilitatea sa adapteze utilajul conform cu cerintele specifice fiecarei activitati in parte.
